În 1952 se înființa Muzeul Raional ca urmare unei circulare guvernamentale de a se înființa muzee sătești în centrele rurale mai importante. Este al doilea muzeu ca și vechime din rețeaua muzeelor rurale ale județului Sibiu.
Victoria Frățilă, fiica învățătorului Moise Frățilă, învățătorul poetului Octavian Goga, cu dăruire și pasiune pentru tradițiile și meșteșugurile locale, a colecționat aproximativ 500 de piese pe care le-a expus spre vizitare în locuința sa personală din Sibiu.
În 1968 muzeul a trecut sub administrarea Sfatului Popular Comunal din Rășinari.
Misiunea Victoriei Frățilă a fost continuată de rășinăreanca Zoe Muțiu care, mergând din casă în casă a îmbogățit colecția muzeală, astăzi fiind formată din aproximativ 1500 de piese.
În prezent Muzeul Etnografic Rășinari este organizat în trei săli din Căminul Cultural Rășinari, unde sunt expuse obiecte din patrimoniul local, inclusiv documente, costume populare și obiecte tradiționale care reflectă istoria și cultura localității.
În muzeu sunt ilustrate meșteșugurile, practicarea agriculturii și a creșterii animalelor.
Varietatea motivelor ornamentale, compoziția ingenioasă și cromatica în care roșul predomină discret, fac din aceste exponate adevărate opere de artă.
Muzeul Etnografic din Rășinari are un rol important cu privire la conservarea patrimoniului cultural din arealul Mărginimii Sibiului și la educarea publicului cu privire la tradițiile și meșteșugurile locale.
Program vizitare:
MAI- SEPTEMBRIE
Miercuri- Vineri 08.00- 16.00
Sambata- Duminica 09.00- 17.00
OCTOMBRIE- APRILIE
Luni- Vineri 08.00-16.00.
MUZEUL ETNOGRAFIC RĂȘINARI
Str. Octavian Goga, nr. 1527
Rășinari, jud. Sibiu,
Email: muzeuletnograficrasinari@yahoo.com
Tel.: +40733490642
* ora poate fi influentata de sarbatorile legale
Asociatia Pensiunilor Agroturistice Rasinari
Copyright © 2023 Asociatia Pensiunilor Agroturistice Rasinari